Informatii generale despre Insulele Feroe - un grup de insule in Oceanul Atlantic.

Prima impresie!

Dacă întâlneşti vreodată în calea ta un feroez şi pui întrebări despre ţara sa, afli cât ai clipi că în Insulele Feroe limba naţională, feroeza, nu este un dialect al limbii daneze şi că majoritatea populaţiei nu simte în nici un fel apartenenţa la Danemarca. Dacă mulţi dintre danezi divinizează pur şi simplu casa regală a propriei ţări, situaţia este total diferită în Insulele Feroe.
O altă curiozitate pentru turistul abia ajuns în acest colţ nordic de lume este aceea că băuturile alcoolice se comercializează exclusiv în magazine specializate, iar restaurantele şi barurile au nevoie de o licenţă foarte costisitoare şi greu de obţinut pentru a putea oferi clienţilor băuturi alcoolice.
Într-o astfel de ţară în care guvernul încearcă din răsputeri să impună reguli cît mai stricte şi în care sentimentul de opoziţie faţă de tot ce înseamnă Danemarca este atât de puternic, cultura naţională este la mare preţ, iar oamenii obişnuiţi se mândresc foarte tare cu portul naţional.
Insulele Feroe se poate lăuda cu unul dintre cele mai vechi parlamente din lume, cu o traditie de aproape o mie de ani. Tot atât de veche este şi ziua naţională a ţării care este întâmpinată cu mare fast în fiecare an la 29 iulie.

Limba

După cum scriitorul norvegian Asbjørn Hildremyr o descrie, limba feroeză are „cuvinte pentru tot ceea ce ochiul vede şi urechea aude” . Aşadar în Insulele Feroe se vorbeşte feroeza, o limbă foarte apropiată de dialectele folosite în partea de vest a Norvegiei şi de islandeză. În limba vorbită astăzi se pot întâlni multe cuvinte de origine celtică, cuvinte cu mult farmec care amintesc de moştenirea lăsată de vikingi. De asemenea, limba modernă cuprinde împrumuturi din limbile ţărilor vecine, cum ar fi sál provenit din englezescul soul sau arhaismul blessan care îşi are originile în popularul blessing.
Dacă luăm în consideraţie faptul că unul dintre cele mai mici popoare din lume, numărând 48.000 de locuitori, are o limbă proprie, conservarea acesteia şi promovarea unei culturi pot fi trecute la capitolul recorduri.
Dimensiunile reduse ale teritoriului (18 insule cu o suprafaţă totală de 1.400 de km2) şi numărul mic al populaţiei, precum şi apartenenţa teritorială faţă de Danemarca a condus la apariţia unui sentiment foarte puternic de mândrie naţională în rândul populaţiei. Oamenii locurilor spun că se trag din ţara lui „poate” (kanska). Această zicală îşi are originea în vechime când transportul de la o insulă către alta se făcea numai pe apă. Din pricina vremii extrem de schimbătoare nu se ştia niciodată când direcţia curentului apelor se modifică şi astfel navigaţia devenea extrem de anevoioasă sau imposibilă, iar orele pentru întâlniri greu de respectat.

Presa

Prima încercare de a lansa un ziar în Insulele Feroe aparţine lui Niels Winter care a editat în 1852 opt numere ale unui ziar în limba daneză numit Færingetidende. Astăzi se tipăresc opt ziare în Insulele Feroe, dintre care şapte în limba feroeză şi cinci din totalul de opt sunt considerate ziare politice. Pentru cunoscătorii de limbă daneză poate fi interesant de urmărit pagina web a celui mai important ziar feroez Dimmalætting la adresa http://www.dimma.fo
În 1957 a început să emită Útvarp Føroya, singurul post de radio existent şi la ora actuală cu acoperire stereo integrală – primul de acest gen din lume, iar în 1984 şi-a făcut apariţia Sjónvarp Føroya, postul naţional de televiziune. Spre deosebire de postul de radio care nu a avut nici un înaintaş, anterior apariţiei postului de televiziune au existat posturi locale care au avut parte de 6 ani de existenţă înainte ca Sjónvarp Føroya să emită.

Dansuri si balade

Baladele şi dansurile sunt creditate ca fiind creaţiile care au făcut posibilă conservarea limbii feroeze, în ciuda faptului că au circulat pe cale orală, din generaţie în generaţie. Colecţii întregi de versuri sunt acum păstrate în cadrul bibliotecilor şi mulţi dintre feroezi au volume de poezie în casă. Tradiţia dansurilor s-a păstrat nealterată şi în diverse ocazii oamenii cântă şi dansează.
Dansurile feroeze nu sunt însoţite în mod tradiţional de muzica instrumentelor. Toţi participanţii la dans cântă şi adoptă gesturi şi mişcări specifice, foarte ferme. Turiştii spun adesea că dansurile feroeze sunt interesante dacă sunt privite din exterior şi de-a dreptul fascinante dacă fiecare se alătură lanţului uman. Se dansează în cerc şi toată lumea poartă costume naţionale.
Ca o particularitate comună pentru baladele feroeze şi cele româneşti se poate aminti faptul că în ambele există un fir epic. Multe dintre balade povestesc despre pescari sau despre personaje din mitologia şi istoria nordică confirmând încă o dată apartenenţa Insulelor Feroe la marea familie a ţărilor nordice.

Sistemul bibliotecar

Sistemul bibliotecar feroez, ca de altfel întregul sistem public şi de stat, este într-un fel sau altul legat de cel danez. Sistemul de învăţământ este întrucâtva susţinut financiar dintr-un fond danez. Prin urmare bibliotecile din cadrul şcolilor sunt la rândul lor finanţate dintr-un buget de austeritate, Danemarca nefiind dispusă să cheltuie suplimentar pentru dezvoltarea unei culturi, alta decât cea daneză, pe teritoriul afiliat. Unele voci afirmă însă că cererea de carte în cadrul bibliotecilor nu este foarte mare şi astfel cheltuielile suplimentare nu se justifică în condiţiile în care împrumutul interbibliotecar funcţionează destul de bine. Două păreri opuse faţă de care putem afirma că adevărul este undeva la mijloc. Acest lucru înseamnă că un sistem mai activ, care să facă puţină reclamă bibliotecilor şi să atragă publicul, mai ales segmentul tânăr, ar fi binevenit în Insulele Feroe.
În anul 1952 legislaţia a adus reglementări privind legea depozitului legal în şi astfel toate tipografiile şi editurile sunt obligate să trimită Bibliotecii Naţionale până la 8 copii ale tuturor materialelor tipărite. De altfel, bibliotecile feroeze au căpătat cu adevărat personalitate morală (înţelegând prin aceasta faptul că în cadrul bibliotecilor au apărut treptat publicaţii indigene şi nu numai materiale în limba daneză sau alte limbi nordice) în special în ultimii 20 de ani, expansiunea „depozitarelor de carte” urmând acelaşi curs cu traiectoria producţiei de carte. Anul 1992 a fost unul de vârf în acest sens. Cartea din Insulele Feroe a sărbătorit 170 de ani de existenţă, mai mult de jumătate dintre volumele în limba feroeză fiind publicate începând cu anul 1975.
În toate cele 18 insule există în total 35 de municipalităţi, cuprinzând 30% din totalul populaţiei, care nu au o bibliotecă proprie. Multe dintre şcoli nu deţin o bibliotecă, iar în 9 din 13 cazuri biblioteca şcolară îndeplineşte în acelaşi timp funcţia de bibliotecă publică.

Biblioteca Nationala a Insulelor Feroe

Capitala ţării este un oraş interesant. Este înconjurat de apă, amplasat pe câteva coline şi este cea mai mare localitate din ţară. Duminica şi în timpul sărbătorilor nu există magazine deschise, deci este un loc liniştit din care lipseşte aglomeraţia infernală şi stresul unui megapolis îmbâcsit. Cuvântul de ordine este „natura”! Totul în Insulele Feroe este natură şi linişte. Numai vuietul mării se aude peste munţii lipsiţi de vegetaţie – încă o particularitate interesantă pentru aceste locuri: munţii nu sunt acoperiţi de păduri având adesea aspectul unui deşert nenisipos.
În Biblioteca Naţională a Insulelor Feroe din Tórshavn domneşte o linişte sfântă. Totul este curat, ordonat şi e, din nou, foarte multă linişte. Cititorii sunt ascunşi printre rafturi, iar personalul vorbeşte încetişor.
Primul lucru frapant pentru un specialist este absenţa unei publicaţii proprii de genul revistă, buletin sau foaie informativă. (Încă un semn al apartenenţei la Danemarca.) Catalogul electronic este în limba daneză, ca de altfel foarte multe publicaţii.
La 30 decembrie 2004 în holul bibliotecii cititorii sunt întâmpinaţi de o expoziţie Steinbjørn Berghamar Jacobsen (n. 1937), autor de cărţi pentru copii în limba feroeză cu o popularitate comparabilă cu cea a lui Creangă în literatura română. Şi cu siguranţă faima sa va creşte pentru că mulţi copii adorm cu poveştile sale. Dar S. B. Jacobsen nu este singurul nume al literaturii feroeze. O cultură atât de mică se bucură totuşi de creaţii originale deosebit de interesante, iar Asociaţia Scriitorilor Feroezi are o activitate efervescentă.
După o căutare rapidă în baza de date după cuvântul cheie „România” se poate constata că Biblioteca Naţională a Insulelor Feroe deţine numai două lucrări în limba română.. Acestea sunt în mod cert mai numeroase, dar cel care caută nu le va regăsi dacă experienţa sa de căutare nu-l ajută să folosească mai multe cuvinte cheie.
De invidiat este faptul că Biblioteca Naţională a Insulelor Feroe este printre puţinele din lume, dacă nu chiar singura bibliotecă din lume, care se poate lăuda că este foarte aproape de exhaustivitate în ceea ce priveşte cea mai importantă colecţie. Din câte se cunoaşte până la ora actuală din colecţia de materiale în limba feroeză lipsesc numai 230 de titluri. Acest lucru este posibil datorită faptului că producţia de carte este descrisă de cifre mici. Iată o statistică grăitoare în acest sens:

Statistică privind producţia de carte în limba feroeză
1999 2000 2001 2002 2003
Ficţiune 16 34 17 12 9
Special/Tehnică 68 75 48 47 60
Educaţie 11 24 11 25 44
Cărţi pentru copii 26 37 41 53 56
Total 121 170 117 137 169
Dintre care traduceri37 66 48 58 92


Colecţia „Desiderata” încearcă să reunească literatura în limba feroeză, precum şi literatura referitoare la aspecte privind Insulele Feroe sau scrisă de autori feroezi. Printre titlurile care lipsesc se numără atât tipărituri de la 1800, cât şi lucrări moderne în limbile engleză, daneză, feroeză sau germană.

De la 1828 încoace

La momentul la care Biblioteca Naţională a Insulelor Feroe a fost înfiinţată, la 24 septembrie 1828 , existau numai două cărţi publicate în limba feroeză: o colecţie de cântece şi o traducere a Evangheliei după Matei. Păstrând proporţia în timp, acea perioadă poate fi comparată cu epoca descrisă în „Numele trandafirului” de către Umberto Eco, pentru că extrem de puţini puteau citi acele cărţi tipărite în feroeză. Aceasta a fost introdusă ca limbă de predare în şcoli abia în anul 1938, fapt pentru care limba de astăzi este produsul unei munci de aşa-zisă restaurare. Reconstituită din balade şi cântece, feroeza era considerată aproape moartă. Între anii 1781 şi 1782 Jens Christian Svabo, student aflat în căutare de informaţii pentru un proiect, a realizat prima descriere a limbii feroeze. Studiul său, care a dispărut în incendiul din Copenhaga din 1728, a constituit de fapt baza restaurării unei limbi care supravieţuia în principal pe cale orală.
Prima clădire în care a funcţionat biblioteca a fost considerată cea mai veche construcţie publică din Nord. Suprafaţa totală a imobilului care astăzi este o locuinţă privată era de 50 m2. Nu existau bani pentru cărţi, colecţiile fiind constituite din donaţii. În câteva ocazii biblioteca a fost nevoită să vândă cărţi pentru a acoperi costurile pentru încălzire, iar pentru repararea acoperişului au fost vândute unele dintre cele mai bune titluri. Şi mai amuzante pot părea astăzi informaţiile potrivit cărora la 1896 întreaga clădire, cu excepţia mansardei, a fost închiriată către Banca de Economii. Contractul stabilea că nu poate fi întrerupt până la 1906, chiria era de 100 de coroane pe an şi, ca o clauză specială, banca putea folosi chiar şi scaunele bibliotecii atunci când acestea erau libere!
Sverri Egholm construieşte în articolul său „Biblioteci în Insulele Feroe” o statistică pe cât de interesantă, pe atât de relevantă pentru evoluţia ascendentă a Bibliotecii Naţionale. Astfel, se arată că în anul 1829 tânăra instituţie dispunea de 50 m2, clădirea fiind ridicată cu mai puţin de 1000 de coroane daneze şi construită din lemn. O sută de ani mai târziu, mai exact în 1931, progresul era deja evident: Biblioteca Naţională avea la dispoziţie o suprafaţă totală de 256 m2, într-o clădire construită din bazalt cu un buget de 80.000 de coroane. În prezent prima instituţie biblioteconomică a ţării este adăpostită într-un imobil ridicat în anul 1980 din beton. Investiţia s-a ridicat la 9 milioane de coroane şi spre bucuria multora spaţiile sunt generoase: aproximativ 1800 de m2.
Schiţat în cuvinte totul pare simplu – clădirea de lemn nu era adecvată, s-a construit una mai buna, iar când aceea a fost depăşită la rândul ei o construcţie modernă şi-a făcut apariţia. În cei aproape 200 de ani de la înfiinţare a fost însă nevoie de multă perseverenţă. Ca în multe alte locuri, ideea de cultură şi în special bibliotecile au întâmpinat o continuă opoziţie din partea politicienilor. Jens Davidson a fost sufletul bibliotecii de la 1828 şi până la moartea sa, 50 de ani mai târziu. La 1920 M. A. Jacobsen a reorganizat biblioteca şi „epoca sediului de bazalt” poartă amprenta muncii sale de coordonare.
Marjun Patursson, Martin Næs şi Durita Joensen sunt responsabili de bunul mers al Bibliotecii Naţionale. Aceasta acoperă nevoile de lectură ale utilizatorilor, sistemul de achiziţie evoluând de la donaţii la comenzi şi dreptul de depozit legal. În 1980 cataloagele cuprindeau aproape 85.000 de înregistrări bibliografice pentru materiale de tip carte. Dacă luăm în consideraţie producţia de carte de la 1828, cei 200 de ani de existenţă ni se par mai încărcaţi de semnificaţii.
Un loc aparte în cadrul colecţiilor de astăzi îl ocupă microformatele. Echipamente speciale sunt păstrate şi astăzi la biblioteca din Tórshavn. O decizie managerială de salutat, am putea spune, pentru că multe dintre documentele microformate aşteaptă încă să fie explorate la maximum. Potenţialul există, iar îmbinarea între modern şi tradiţional este în acest caz fericită.
Făcând o paralelă între viaţa cotidiană şi cea a bibliotecilor din Insulele Feroe se poate spune că odată cu infrastructura, odată cu apariţia tunelurilor săpate în munte pe sub mare, evoluţia bibliotecilor va fi de asemenea ascendentă.

Reteaua bibliotecilor publice

Exista în vechime în unele biblioteci româneşti regula pe care o putem numi generic „regula pălăriei”. Nimeni nu avea voie să intre cu pălăria pe cap în bibliotecă. Această regulă nescrisă ne duce cu gânduri la vremurile de demult şi la instituţiile arhaice. Dar bibliotecile din Insulele Feroe nu sunt deloc demodate. Echipamentele fac faţă cerinţelor, iar personalul este instruit cum se cuvine. Unii ar spune chiar că afluenţa redusă de cititori este cauzată de un factor natural: Insulele Feroe numără numai 48.000 de locuitori. Nu e nevoie să facem un calcul exact pentru a ne putea da seama că scăzând din această sumă numărul copiilor, al celor care navighează pe mare şi al celor care ale căror preocupări se situează în afara sferei cărţii, publicul cititor al unei biblioteci nu poate fi prea numeros.
Sverri Egholm, într-un articol din 1981 scrie că singura bibliotecă din afara capitalei cu program normal era situată în Klaksvik. Potrivit autorului, în anul 1979/80 biblioteca deţinea 12.550 de cărţi, numărul împrumuturilor fiind de 15.150. Populaţia din zonă număra la acea vreme aproximativ 4.800 de locuitori (4.776 de locuitori în 2001). În acelaşi articol, Sverri Egholm aminteşte despre existenţa unei biblioteci în cadrul unui spital la Landssjúkrahusiò. Această colecţie de documente formând o bibliotecă medicală a fost înfiinţată la 1974 conţinând 3.310 înregistrări bibliografice. Statisticile arată că numărul exemplarelor oferite către împrumut depăşeşte numărul inventarului. Cel puţin teoretic, întreaga colecţie a circulat pe parcursul unui an.
În prezent Biblioteca Naţională a Insulelor Feroe joacă rolul de bibliotecă-mamă, fiind în acelaşi timp bibliotecă universitară şi centru naţional de coordonare a activităţii bibliologice la nivelul întregii ţări. Descrierile bibliografice sunt trimise către bibliotecile şcolare şi publice pentru realizarea unui standard bibliografic comun şi uniform. Indicaţii bibliografice şi îndrumări pentru procesul de achiziţie sunt câteva dintre mijloacele prin care Biblioteca Naţională coordonează bibliotecile din teritoriu. Fiecare dintre dintre bibliotecile publice are acces la sistemul de împrumut interbibliotecar atât în interiorul Insulelor Feroe, cât şi în Danemarca. Fişele de împrumut, precum şi alte formulare folosite sunt standardizate, iar descrierile bibliografice din cadrul cataloagelor on-line folosesc aceleaşi norme.
Într-unul din cursurile de management al bibliotecilor pe care le-am audiat la Facultatea de Litere din Bucureşti în cadrul departamentului de Bibliologie şi Ştiinţa Informării am dezbătut metode şi practici de atragere a publicului către bibliotecă. Unul dintre exemplele oferite de către domnul lector doctor Ionel Enache la acea vreme a fost acela al unei companii de pe piaţa produselor lactate care a tipărit pe cutiile de lapte o reclamă pentru biblioteci. O terasă cu piscină are feţe de masă cu imagini din bibliotecă şi îndemnul de a vizita instituţia cu pricina. În zilele noastre o cutie cu bomboane poate constitui o atracţie suficientă pentru un grup de copii! Nici un mijloc de publicitate nu e prea hilar pentru a atrage publicul către lectură. Dar ar putea oare funcţiona astfel de metode printre locuitorii Insulelor Feroe?!

Biblioteca şcolii primare din Sørvágur

Dacă ar fi să alegem un element comun între cultura românească şi cea feroeză, primul lucru la care ne putem gândi este Mioriţa! După pescuit, păstoritul este a doua ocupaţie de bază printre oamenii din Insulele Feroe. Uneori fermierii par a fi prea puţin rafinaţi si poate chiar nemanieraţi, dar au o bunătate interioară de neegalat. Nu există ocazie în care vecinii să nu se ajute între ei şi prietenii să nu se sprijine reciproc. Si exact ca în balada românească există o simbioză perfectă între natură şi oamenii care păşesc pe munte alături de turmele de oi! Şi cine nu îşi doreşte alături un om cu sufletul de aur?! Dar nu putem să trecem neobservată şi să nu remarcăm cu tristeţe o oarecare distanţare a oamenilor de rând faţă de cultură, faţă de biblioteci!
Am avut prilejul să vizităm biblioteca şcolii primare din Sørvágur - o comunitate restrânsă care impune reguli aparte pentru bibliotecă. Oricine poate intra! Semn clar că biblioteca şcolară îndeplineşte rol dublu, fiind în acelaşi timp bibliotecă publică. Colecţiile, după o estimare sumară din priviri, nu însumează mai mult de 5.000 de volume. Două calculatoare conectate la internet deserveau personalul bibliotecar şi adesea şi publicul. Împrumutul bibliotecar este funcţional, dar sfatul bibliotecarei este: pentru lucrări specializate cel mai bun loc este Biblioteca Naţională. Toate cărţile erau perfect puse la linie pe rafturi. Alt semn evident care indică o frecvenţă foarte slabă a utilizatorilor.
La scurt timp după vizita la bibliotecă am avut ocazia să consultăm o statistică privind bibliotecile publice din Insulele Feroe. Am putut constata cu acest prilej că ne înşelasem în privinţa colecţiilor de la Sørvágur. În anul 2001 biblioteca deţinea 10.270 de cărţi şi alte tipuri de materiale. Dar acesta este singurul capitol la care ne-am înşelat. În Sørvágur locuiesc aproximativ 1.000 de persoane. Dintre acestea numai 200 au permis pentru bibliotecă. În anul 2001 biblioteca a oferit spre împrumut numai 971 de cărţi din totalul colecţiilor deţinute. În condiţiile în care bugetul pentru achiziţie pentru anul menţionat a fost de 100.000 de coroane estimăm că fondul de carte a crescut permanent de la data publicării statisticii la care ne referim. Dar afluenţa publicului nu dă semne să fi crescut.
Bókasavn – acesta este cuvântul feroez pentru bibliotecă. Bók, un cuvânt foarte apropiat de englezescul book înseamnă carte şi, împreună cu savn – arhivă, formează numele “depozitarului de carte”, aşa cum ne place să numim biblioteca. Hildigunn Niclasen – doamna bibliotecar din Sørvágur vorbeşte foarte bine limba engleză şi e foarte bucuroasă pentru musafiri cunoscători în ale bibliotecilor. Ne explică cu grijă cum stau lucrurile la bibliotecă si oferă multe amănunte pentru orice am întreba. Ca o mamă care spune oricărui musafir că nu e totdeauna linişte în casă şi copilaşii fac năzbâtii, tot aşa se plânge şi Hildigunn: nu sunt foarte mulţi bani, în afară de elevi nu prea vine lumea la bibliotecă şi un singur om nu e suficient pentru a promova o instituţie, fie ea şi una mică. Munca pe mare e mult prea obositoare pentru marinari, iar oeirii sunt istoviţi după o zi de lucru. Cine să mai vină la bibliotecă?!

Færeyinga Saga

Toate bibliotecile deţin în cadrul colecţiilor cel puţin un exemplar din Saga Feroeză. Aceasta descrie perioada situată aproximativ între 980 şi 1040 din instoria Insulelor Feroe, prezentând povestea regilor Norvegiei care au încercat de mai multe ori să cucerească Insulele Feroe prin mijloace politice, mai mult decât prin războaie. Este în acelaşi timp povestea unei familii de-a lungul a trei generaţii, poveste ancorată în conflicte de ordin religios şi ideologic.
Færeyinga Saga nu există într-un manuscris de sine stătător. Povestea a fost culeasă din mai multe surse, printre care şi Flateyjarbók, un manuscris de la 1380 conţinând mai multe saga despre regii Norvegiei. Povestea prezintă evidente lacune istorice şi există unele referiri la o Sagă Feroeză care ar fi putut fi scrisă conform unor istorici puţin după 1200. Dar aceea s-a pierdut, ajungând până la noi numai varianta scrisă în limba islandeză.
În esenţă saga aduce în lumină doi eroi principali: Tróndur í Gøtu şi Sigmundur Brestisson, ambii aparţinând familiei cunoscute sub numele de Gøtuskeggjar. Tema sagăi este lupta pe viaţă şi moarte dintre membrii aceleiaşi familii. Tróndur se luptă împotriva creştinismului şi pentru independenţa Insulelor Feroe faţă de Norvegia. În acelaşi timp, Sigmundur devine un creştin convins, prieten apropiat şi aliat al tuturor conducătorilor norvegieni. În final Sigmundur este ucis de unul dintre arendaşii lui Tróndur. Fiica lui Sigmundur se căsătoreşte cu unul dintre membrii familiei lui Tróndur şi astfel cele două ramuri ale familiei pun cumva capăt unui război. Lupta pentru creştinism continuă însă după moartea lui Tróndur, când soţul Torei, fiica lui Sigmundur, acceptă alianţa cu Norvegia.
Întregul text este mult mai complex, construit logic şi presărat cu multe alte isorisiri, aparte de tema principală. Saga nu cuprinde prea multe detalii referitoare la rutina vieţii zilnice, introducând multe informaţii despre pătrunderea creştinismului în Insule. Figura lui Tróndur este una respectabilă. Sigmundur este poate un ero romantic, un om de acţiune, dar este mai mult un om al regelui, decât un slujitor al lui Dumnezeu. În Balada lui Gøtuskeggjar se spune: „Tróndur a iubit pământurile Insulelor Feroe în toate zilele vieţii sale.”

Despre oamenii din Insulele Feroe

Sigurd Nordendal, originar din Insulele Feroe şi student Universitatea din Copenhaga, Institutul de Geografie, are o teorie interesantă despre ţara din care provine. El susţine că oamenii din insule sunt politicoşi unii cu alţii pentru că nu ar putea supravieţui altfel într-o comunitate atât de restrânsă. Dacă luăm în considerare faptul că multe dintre subiectele larg dezbătute în media în mai toate ţările sunt încă tabu în insulele din Atlantic, această teorie poate fi adevărată.. Mulţi sunt însă de părere că respectul faţă de semeni este la mare preţ în Insulele Feroe, fără a fi acompaniat de gesturi pretenţioase.
La cele afirmate la urmă subscriem fără ezitare şi lăsăm respectabilului cititor dreptul de a judeca după fapte. În câte oraşe europene aţi văzut oameni obişnuiţi şi care nu se cunosc între ei oprind maşina personală şi stând în picioare pentru a-şi arăta respectul atunci când un cortegiu funerar trece către cimitir?! Acest lucru se întâmplă in Tórshavn, ca de altfel în orice alt colţ din Insulele Feroe.

Links

Amănunte legate de insule, cadrul natural, mediul politic şi economic, starea culturii şi viaţa de zi cu zi în mijlocul oceanului Atlantic pot fi regăsite pe Internet:
http://www.visit-faroeislands.com (Informaţii turistice)
http://www.faroeislands.com (Ghid turistic)
http://www.framtak.com (Informaţii despre Insulele Feroe)
http://www.uk.nlh.fo (Casa de cultură nordică)
http://www.art.fo/en (Muzeul Naţional de Artă al Insulelor Feroe)
Fiecare dintre aceste site-uri conţine linkuri către alte informaţii referitoare la toate domeniile de activitate şi toate aspectele legate de Insulele Feroe.

based

1. Insulele Feroe se numara printre cele mai mici tari din lume cu o populatie de aproximativ 48.000 de locuitori. Parlamentul Insulelor Feroe este unul dintre cele mai vechi din lume cu o traditie de aproape 1000 de ani. Ziua nationala a tarii se sarbatoreste cu mare fast la 29 iulie in fiecare an!