|
|
|
Texas Hold'em este o formă de Poker la care jucătorii primesc două cărţi înaintea unei runde de pariere voluntare. În fine, cinci cărţi sunt aşezate la vedere pe masă, pentru ca toţi jucătorii să le poată folosi, pentru a face cea mai bună combinaţie de cinci cărţi dintre cele două din mână şi cele cinci cărţi comune de pe masă.
|
|
Nu există o dată exactă a apariţiei Texas Hold'em-ului, dar în general este unanim acceptat faptul că îşi are originea în Texas, în prima parte a anilor 1900. Mulţi au speculat ideea că varianta cu şapte cărţi s-a născut la fermele de vite din Texas. Deşi această teorie are farmecul Vestului, această eră s-a sfârşit în anii 1890 odată cu proliferarea fabricilor regionale de procesare a cărnii [1].
în 2007 legislaţia din Texas recunoştea Robstown, Texas ca locul natal oficial al acestui joc[2]. Oraşul a fost fondat în 1906 la intersecţia a două căi ferate, cea care făcea legătura între Texas şi Mexic şi cea dintre Brownsville şi Mexic. În acea vreme, fermele încetaseră să mai fie un factor economic important în Robstown, fiind înlocuite de cultura bumbacului şi a altor afaceri din agricultură. Mare parte din cunoscuta fermă Driscoll Ranch fuseseră deja vândute pentru a face loc căilor ferate de atunci. Iar restul fermei a fost cumpărată şi dezvoltată de latifundiarul George Paul înainte de fondarea oraşului[3]. Deci dacă Robstown ar fi cu adevărat locul de provenienţă al jocului, probabil că era jucat mai mult de fermierii imigranţi din Cehia şi Germania, care s-au mutat la Robstown în căutare de terenuri ieftine, decât cowboyii.
Dar indiferent dacă s-a jucat prima dată la ferme de vite sau la alte ferme, Texas hold'em-ul a avut succes printre practicanţii de jocuri de noroc din Texas din anii 1950 şi începutul anilor 1960. Printre primii jucători cunoscuţi de Texas Hold'em se numără Crandell Addington, Doyle Brunson, "Amarillo Slim" Preston, Johnny Moss şi Brian "Sailor" Roberts. Felton "Corky" McCorquodale se pare că este responsabil de introducerea Texas hold'em-ului în Las Vegas în 1963 la California Club[4]. Brunson, Slim şi Addington jucau la Golden Nugget, foarte aproape.
În 1969, profesioniştii din Texas au fost invitaţi să joace Texas hold 'em la Dunes Casino din Las Vegas Strip. Atrăgând şi o serie de turişti neexperimentaţi, partida de la Dunes a fost foarte profitabilă pentru profesionişti. La partidele importante de la Dunes s-a perfecţionat şi de trei ori campionul World Series of Poker Stu Ungar[5]. În 1971, al doilea an al World Series of Poker găzduit de Benny Binion, evenimentul a fost schimbat în no limit Texas hold'em. Evenimentul principal World Series a fost de Texas hold'em începând de atunci.
Texas hold'em-ul a câştigat popularitate în prima perioadă a anilor 2000, ajutat şi de filmul Rounders şi de avântul pokerului online. Dar a explodat în 2003, atunci când un jucător online necunoscut, Chris Moneymaker, a câştigat World Series of Poker iar World Poker Tour a debutat pe Travel Channel Network.
|
|
Texas hold'em se joacă cu două blind-uri forţate înainte de împărţirea cărţilor. Jucătorul aflat imediat în stânga dealerului plasează small blind-ul, iar următorul jucător din stânga plasează big blind-ul. Fiecare jucător primeşte apoi două cărţi cu faţa în jos, apoi urmează o rundă de pariere. Această acţiune de pariere, numită "pre-flop" începe cu jucătorul aflat imediat în stânga big blind-ului. Până în momentul în care un jucător pariază pe o mână, toţi jucătorii pot face check sau bet când vine rândul fiecăruia. Odată ce un jucător a pariat pe o mână, următorii jucători pot face call, raise sau fold la acel pariu. Dacă niciun jucător nu a plusat pre-flop în momentul în care acţiunea ajunge la small blind, el poate plăti în "completarea" pariului, plătind cu diferenţa dintre suma de deschidere şi small blind. Astfel, dacă niciun jucător nu plusează pre-flop atunci când acţiunea ajunge la big blind, acesta poate face check pentru a vedea mâna. Texas hold'em se joacă cu ajutorul unor structuri de pariere cel mai des cu fixed limit sau no limit la cazionuri. De asemenea, şi varianta pot limit se joacă online şi la turnee.
Trei cărţi comune, sub denumirea de "flop," se împart la vedere, urmate de o acţiune de pariere. A patra carte comună, numită "turn," este aşezată la vedere, urmată de o rundă de pariere. Apoi o ultimă carte, a cincea, numită "river," este aşezată la vedere, urmată de o rundă finală de pariere. În toate rundele de pariere post-flop, acţiunea de a paria începe cu primul jucător din stânga dealerului, care mai este încă în joc.
Dacă rămân mai mulţi în joc după runda de pariere de pe river, jucătorii îşi arată cărţile, începând cu primul jucător care trebuia să acţioneze pe river. Dacă niciun jucător nu a pariat pe river, jucătorul rămas în stânga dealerului este primul care îşi etalează mâna. Cea mai bună mână de cinci cărţi, formată din cele două cărţi din mâna unui jucător şi cele cinci cărţi comune, va câştiga. Dacă doi sau mai mulţi jucători au aceeaşi mână, potul se împarte în mod egal între ei.
|
|
Se spune că "Texas hold'em-ul îţi ia un minut să-l înveţi şi o viaţă întreagă să-l stăpâneşti." În timp ce mecanica jocului este simplă, o strategie de câştig derivă dintr-o combinaţie complexă de probabilităţi matematice şi psihologie. În timp ce selecţia mâinilor de început este importantă, cei mai mulţi experţi vor argumenta că poziţia de la runda de pariere este esenţială. Cu cât un jucător acţionează mai târziu la o rundă de pariere, cu atât mai multe informaţii are de prelucrat.
Pe măsură ce popularitatea jocului de Texas hold'em creştea, la fel s-a întâmplat şi cu literatura despre strategiile de Texas hold'em. Deşi sunt foarte multe cărţi din care poţi alege, unele sunt considerate clasice, printre acestea remarcându-se lucrările lui David Sklansky[6], Dan Harrington[7], Lou Krieger[8] şi Phil Gordon[9].
|
|