Top: International: Română: Jocuri: Jocuri de noroc: Poker: Omaha Poker


[ history ]

Omaha Poker

Omaha este cel de-al doilea ca popularitate după Texas Hold’em. Regulile sunt aproape identice cu cele de la Texas Hold’em cu o singură mare diferenţă. La Omaha fiecare jucător primeşte patru cărţi în loc de două ca la Hold’em. Modul cum se joacă mâinile, pe măsură ce parierea continuă, este acelaşi ca la Hold’em. Există o rundă de pariere pre-flop, una post-flop, una după turn şi runda finală după river. Ordinea mâinilor cu valoare mare este, bineînţeles, aceeaşi ca la fiecare joc de poker.


[ history ]

Cum se joacă

Există o diferenţă majoră la Omaha. Cea mai bună mână de cinci cărţi trebuie să includă două cărţi pe care le deţii şi trei de pe masă. Aceasta este regula care face ca mulţi jucători începători de Omaha să piardă foarte mulţi bani. Dacă la masă vin As, Popă, Damă şi Valet de cupă iar tu ai Zecele de cupă în mână, nu ai o Chintă Roială. Nu ai nici măcar o culoare decât dacă mai ai o altă cupă în mână. Două din mână, trei de pe masă, fără excepţie!


[ history ]

Strategie de Omaha

Strategia de la Omaha constă în a juca mâini cu multe posibilităţi. Ai putea crede că AAKK este cea mai bună mână de început. Nu este o mână rea, dar cu siguranţă că ar fi mult mai puternică dacă acei aşi şi popi ar fi suited. Culorile câştigă multe mâini la Omaha pentru simplul motiv că jucătorii tind să intre cu cărţi suited. Ţine minte că la o masă ful cu zece jucători, patruzeci de cărţi sunt proprii, ceea ce înseamnă că se joacă foarte multe cărţi suited. Dacă apar pe masă trei cărţi suited, odd-urile de a exista o culoare sunt foarte mari.


[ history ]

Selecţia mâinilor

De fapt, una dintre lecţiile cheie în Omaha este faptul că acesta este un joc al chintelor şi culorilor iar o culoare învinge întotdeauna o chintă. Deci trebuie să joci mâinile de început la Omaha în care toate cele patru cărţi au potenţial. Să luăm mâna de început QsJs10h9h; calculezi cărţile care ţi-ar putea oferi o chintă. [AKQ, AKJ, AK10, AK9, KQJ, KQ10 şi altele] Este o listă foarte lungă şi ai de asemenea şi posibilitatea de a face culoare cu cărţile double-suited.


[ history ]

Limitele jocului

Omaha se joacă deseori cu pariuri Pot Limit, de fapt, PLO fiind probabil cel mai popular joc de poker din Europa. Omaha se joacă şi în varianta hi/low, acest joc fiind foarte popular în SUA. Varianta Hi-Lo se mai numeşte şi Omaha 8 or better, deoarece mâna cea mai mică de la acest joc trebuie să includă cinci cărţi până la 8 sau doar mai mici. Omaha 8 este o variantă foarte interesantă a jocului de Omaha dar, aşa cum Hold’em este diferit de Omaha Hi, varianta Hi-Lo are propria sa strategie care trebuie studiată înainte de a face orice investiţie din bankroll-ul tău.


[ history ]

Referinţe

Omaha Poker - Noutati, reguli si strategie pe Pokernews.com.
Strategie Omaha Poker - de Steve Badger



 All text is available under the terms of the GNU Free Documentation License. (See Copyright Policy for details.) 


Visit our sister sites dmoz.org | mozilla.org | chefmoz.org | musicmoz.org